Odată am intrat la un părinte şi, avînd acela nişte oaspeţi, s-a iscat vorbă preţ cam de o oră. La un momendat, părintele a zis că în Anglia este un oarecare arhimandrit care nu ştiu cum a făcut că occidentalii s-au îndrăgostit de ortodoxie. I-am zis că pe acest arhimandrit îl cheamă Sofronie şi că pricina pentru care a sedus a fost aceea că a trăit o ortodoxie vie, lipsită de şabloanele noastre catolicizate, că se rugau simplu, cu cuvintele lor, pentru că nici nu aveau cărţi de rugăciuni în engleză.
După ce ne-am luat rămas bun, m-a ajuns la poartă unul din cei care a asistat la discuţie, dar care nu a zis nimic. Un tip înalt şi puternic. Primele lui cuvinte au fost: “Părinte, părinte, chiar putem să ne rugăm cu cuvintele noastre?”. “De ce nu ?”, zic. “Eu tot aşa m-am gîndit, eu de multe ori mă rog aşa. Se poate să merg lîngă dumneavoastră?”. “Hai”, zic. “Eu sînt omonoveţ (din trupele speciale), a început el, am fost şi în garda preşedintelui, dar acum păzesc “Grand Hall-ul”. Părinte, dar din psaltire e bine de citit?”. “Sigur că-i bine “Eu tot aşa m-am gîndit, eu citesc psaltirea cînd am oleacă de vreme şi simt că mă uşurează. Părinte, eu cînd am venit în Chişinău cu nevasta şi fetiţa, aveam 270 de lei pe lună (cam 20 de dolari), dar m-am rugat la Maica Domnului, aşa cum pot eu, şi amu am 2000 în mînă, şi mulţumesc.”
Tinerii Crestin Ortodocsi 
Lasă un comentariu