Mutare blog

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne cerem scuze pentru eventualele incoveniente, si va invitam la noua adresa http://a-TCO.ro!

Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie [10 feb]

Împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfîntul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mîntuirii şi le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfîntă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii. Sever, împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor celor neînsufleţiţi şi să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul meu, prin prooroci şi prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieţii cereşti, prin care vrăjmaşii se izgonesc, şarpele se calcă, necredinţa se preface în credinţă, iar nălucirea diavolească piere şi cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmaşului. Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieţii veşnice, decît să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare„.

Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioşi şi adus la judecată şi întrebare înaintea ighemonului Luchian şi a lui Luchie. Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: „Din prisosinţa inimii tale scoate gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegînd binele de rău, dar să nu socoteşti, o, bunule bătrîn, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă sfatul nostru, cîştigă-ţi obiceiurile ce se cuvin la nişte bătrîneţi ca ale tale şi să-ţi alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut„.

Sfîntul Haralambie a răspuns: „Eu care am îmbătrînit şi mi-am sfîrşit vremelnica viaţă, nu voi să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sînt aproape„. Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri şi ziseră: „Jertfeşte zeilor, o! răule bătrîn„.

Sfarsitul crestinesc

O creştină evlavioasă din Iaşi, îngrijitoare la biserica „Mitocul Maicilor”, pe care o chema Zenovia, mamă a trei copii iubitori de Hristos, s-a îmbolnăvit de ciroză. După câţiva ani de suferinţă, a simţit că este chemată la Domnul. Dar niciodată nu vorbea de moarte, nici de iad, nici nu era tulburată; dimpotrivă, se ruga mult, nu lipsea de la biserică, se spovedea şi se împărtăşea periodic.

In martie, 1995, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Apoi a chemat preotul duhovnic şi i-a încredinţat pe cei trei copii, ca să poarte grijă de ei, făgăduind pe cel mai mic lui Dumnezeu, îngăduindu-i să intre în viaţa mona­hală şi să slujească lui Hristos.

Cu o zi înainte de obştescul sfârşit, pe când vorbea cu rudele, deodată bolnava, fiind culcată pe pat, a privit în sus şi a vorbit cu cineva nevăzut, zicând: „Nu veniţi acum! Veniţi mâine, vineri, la orele 10…„.

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

Nevoinţa duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

–  Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?
–  Toţi ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.
–  Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare iar altul nenorocire?

Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconju­rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tul­burat. O, s-a spurcat chilia! înfricoşător lucru, s-a pier­dut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Catehism ortodox [5/6](1)

5. Sfintele Taine

Mantuitorul Iisus Hristos ne cheama neincetat la sfintirea vietii noastre, la mantuire. Aceasta poate fi dobandita numai in Sfinta Sa Biserica, cunoscand si împlinind Cuvantul lui Dumnezeu si împartasindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.
In urma pogorarii Sfantului Duh, cerul ne-a ramas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsa neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mantuitorului Hristos, din Biserica. Dar lucrarile vazute instituite de Hristos si savarsite de episcop si preot, prin care, în chip nevazut, se impartaseste credinciosului harul Duhului Sfant, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrari vazute, pentru ca omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrari ni se împartaseste însa harul nevazut al Duhului Sfant.

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Nevoinţa duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: „Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta? », ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul aces­ta?», ea îţi va spune: «necurăţie? nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda. In timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. „Ce este, voinice?”, îl întreb. „Aceasta este Coliba Părintelui Paisie? mă întreabă. Vreau să-l văd pe Părintele Paisie’. „Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări”, îi spun. „Se vede că s-a dus ca să cumpere pen­tru cineva”, îmi spune el cu gând bun. Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gând bun: „îl obosim pe Părintele”. „Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. „Vreau să iau numai binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea”. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. „în sfârşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?”. „Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecu­vântarea lui”. Aţi văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: „Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări”, iar sărmanul a suspinat şi a lă­crimat. „Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o con­cluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!

Gândurile omului sfinţit şi gândurile omului viclean

–   Părinte, cel care are sfinţenie înţelege cine este viclean?

Insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau

Constantin Lupaşcu a locuit în Comuna Ştefăneşti, Judeţul Botoşani. Era un om tare bun şi milos, aşa cum îl învăţase bunica încă din copilărie. Pe timpul când se făcea colectivizarea agriculturii, el avea copiii la facultate la Iaşi. Nu mai putea face faţă cu cheltuielile, încât s-a hotărât să vândă casa cu tot ce avea, şi a făcut altă casă mai mică pe un teren unde avea via.

El se ruga mereu la Dumnezeu mai ales noap­tea, punea ceasul să sune şi se scula la rugăciune. Prin toamna anului 1965 s-a îmbolnăvit grav. El ar fi vrut să meargă la fată la Alba Iulia, dar nu se simţea în stare, fiind prea departe. Atunci s-a ho­tărât şi a plecat la Iaşi. Băiatul său, inginerul Ghiţă Lupaşcu, a mers cu el şi 1-a internat la Spitalul Sfântul Spiridon. A stat internat din octombrie pâ­nă în decembrie, aproape de Crăciun, când a murit.

A fost dus la morgă. în timp ce a stat la morgă a simţit că era undeva în pădure şi tăia nuiele pentru haraci la vie. S-a gândit că s-a rătăcit şi nu ştia pe unde ar putea merge să ajungă acasă. Intre timp s-au apropiat de el doi oameni vorbind şi l-au întrebat:

– Cine a tăiat nuiele aici?

–  Eu, Constantin Lupaşcu. Dar vă rog să-mi spuneţi pe unde să merg acasă, că eu nu ştiu!

Profetia unui sihastru despre sfarsitul lumii

Monahul Galaction Ilie din Mănăstirea Sihăstria, fiind mulţi ani păstor de oi, umbla cu oile mănăstirii prin toate poienile de munte dintre Sihăstria şi Sihla. De aceea era cunoscut de mulţi călugări sihastri din partea locului.

Mergând cu oile pe munte, a întâlnit un sihastru sfânt pe care îl cunoştea şi 1-a întrebat:

–   Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?

Iar cuviosul sihastru, oftând din inimă, a răspuns:

–  Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ! Apoi, cei doi sihastri s-au sărutat între ei şi s-au despărţit.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

Nevoinţa duhovnicească – Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

–   Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
–   La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
–   Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
–   Şi am spus că acesta este un gând slab?
–   Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.
–   Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus: „Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească”. „Ce înseamnă sănătate duhovnicească?”, mă întreabă, „nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele”. Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.
–   Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?
–   Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Alt­ceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhov­nicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.

Sapte cuvinte catre tineri [4/7]

CREDINTA SI PRIETENIE

Motto:”Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui,

un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…”

(II Petru 3, 13).

Iata, tanarul meu prieten, ca am ajuns la jumatatea drumului pe care l-am inceput impreuna cu tine, in prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din saptamana numita “a branzei”. Atunci ti-a rasunat pentru prima data chemarea pe care urechile tale insetate de adevar au primit-o, iar sufletul tau dornic de absolut a urmat-o.

Pe atunci eram singur, dar stiam ca glasul meu nu era vox clamantis in deserto, caci erau cuvintele lui Iisus; stiam ca vorbele prin care iti spuneam: “Pregateste calea Domnului, drepte fa cararile Lui spre inima ta!”, vor patrunde in urechile tale. Si nu m-am inselat, caci iata cati santem astazi aici ca sa ne marturisim, chiar si numai in inima noastra, credinta in Hristos si dragostea unora fata de altii.

De ce te-am numit prietenul meu si de ce mi-am dat sufletul in inima ta, tinere? De ce am crezut in tine pina la a te implica in actele mele de credinta, pina la a-mi pune viata pentru tine?