Category Archives: Catehism

Catehism ortodox [4/6]

4. Sfanta traditie sau predania

Sfintele Evanghelii si toate celelalte părti ale Noului Testament nu cuprind decât o parte din descoperirea dumnezeiască pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru a noastră mântuire, ne-a făcut-o prin viu grai in timpul petrecerii Sale pe pământ. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol si evanghelist Ioan prin cuvinitele: «sunt si alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred – scrie el – ca în lumea aceasta nu ar incăpea cărtile ce s-ar fi scris» (Ioan XXI, 25).

Acelasi sfânt apostol mai arată în una din epistolele sale : «Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hirtie si cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin si sa vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină» (2 Ioan I, 12). Citește în continuare

Anunțuri

Erezii papale [7/7]

7. Nascociri (inovatii) liturgice

Istapanirea rationalismului in “Biserica” Papala nu a lasat neatisa nici viata liturgica. Vom mentiona aici pe scurt numai cateva dintre inovatiile liturgice.

Botezul este inlocuit cu o “stropire” simbolica. Mirungerea se savarseste numai de catre episcopi, dupa destui ani de la Botez. La “liturghia” lor nu se foloseste paine dospita cu drojdie, ci azima (ostia) iudaica. Celibatul este obligatoriu pentru toti clericii. Sfantul maslu se savarseste numai pentru cei ce sunt pe moarte. Sarbatorile bisericesti se secularizeaza si se preschimba in ceremonii fatasmagorice (a Inimii lui iisus, a Sfintei Consacrari, s.a.). Postul se desfiinteaza in fapt, de vreme ce prin hotararile Conciliului Vatican II zilele de post sunt drastic limitate si felul postirii n-a fost fixat cu exactitate in timp ce se ofera “posibilitatea de a se inlocui in totalitate sau in parte legea postului si a infranarii cu alte fapte de pocainta, cum sunt faptele dragostei fata de aproapele sau alte fapte de evlavie” (Dimitrie Salaha, “Ekklisia katoliki…”, p. 132).

 

Sursa: Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu – papismul ieri si azi,

Chilia „Buna Vestire”, Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos


Catehism ortodox [3/6]

3. Sfanta Scriptura

Sfinta Scriptura sau Biblia este cartea de capetenie a crestinilor. O numim si «Cartea vietii», fiindca în ea se afla Cuvantul mantuiri» (Fapte XIII, 26), «Cuvantul vietii vesnice» (Ioan VI, 63; Filip. II, 16). Ea cuprinde «Cuvantul lui Dumnezeu» (Luca III, 2; Fapte IV, 31 ; Efes. VI, 17).

Invataturile Sfintei Scripturi sunt, pentru crestini, «duh de viata» (Ioan VI, 63) ; ele au puterea de a-i trezi la «Viata noua» (Fapte VI, 7). învataturile Sfintei Scripturi nu se Invechesc; ele sunt vesnice si folositoare spre mantuire în toate timpurile si în toate locurile. «Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece», ne zice Domnul nostru Iisus Hristos (Matei XXIV, 35).

 

In Sfanta Scriptura aflam descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire. Caci: «Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre învatatura, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun» (2 Tim;. III, 16-17). Citește în continuare


Pedeapsa celor care hulesc sfintele icoane

In vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuţi – Suceava s-a dus la soacra ei, o creştină foarte evlavioasă, bolnavă. Nora, văzând pe perete o icoană mare, frumoasă a Maicii Domnului, la care se ruga bătrâna ziua şi noaptea cu lacrimi, i-a zis cu mânie: „Mamă, nu te mai închina la icoane, căci icoanele sunt idoli!” Apoi, pornindu-se cu furie, a luat icoana de pe perete şi a aruncat-o în sobă, fiind jeratic mult, şi a ars sfânta icoană. Atunci, bătrâna a plâns şi cu lacrimi i-a zis din patul suferinţei: „Eu sunt bolnavă şi neputincioasă, şi nu pot să-ţi fac nimic, dar o să te ardă Maica Domnului. Tu vei vedea!Citește în continuare


Erezii papale [6/7]

6. Mariolatria


In Ortodoxia noastra Preasfanta nascatoare de Dumnezeu este cinstita mai mult decat toti Sfintii, de aceea este numita si Preasfanta. In Papism insa, dintr-o pietate gresita, I se acorda adorare. Insa adorare se cuvine numai lui Dumnezeu Cel in Treime. Si astfel au fost formulate dogmele:

a)    “Imaculata conceptie” a Maicii Domnului, potrivit careia ea a fost zamislita fara pacatul stramosesc;

b)   mutarea ei cu trupul si cu sufletul la Cer, fara a cunoaste moarte si ingropare (in timp ce Hristos a murit si a fost ingropat!).

Prin aceste erezii Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este ridicata pana la Dumnezeirea Treimica, ajungandu-se pana la punctual de a se discuta si despre “Sfanta Tetrada”.

Sursa: Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu – papismul ieri si azi,

Chilia „Buna Vestire”, Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos


Catehism ortodox [2/6]

2. Sfanta Biserica

Invatatura ortodoxa despre Sfanta Biserica este cuprinsa pe scurt în articolul 9 din Simbolul credintei: (Cred) «si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica». Asa marturisim credinta noastra în asezamantul sfant întemeiat de Mantuitorul Iisus Hristos pentru mantuirea noastra si, în acelasi timp, aratam si însusirile Sfintei Biserici.

 

Credem si marturisim ca întemeietorul Sfintei Biserici este Iisus Hristos Domnul. Dupa pogorarea Duhului Sfant, acest asezamant duce pana la sfarsitul veacurilor propovaduirea dumnezeiestii învataturi, propovaduite de Mantuitorul si împartasind credinciosilor harul sfintitor prin Sfintele Taine si indrumandu-i necontenit pe calea adevaratei vieti crestine.

Sfanta Biserica este obstea celor care s-au botezat, au crezut, cred si marturisesc pe Iisuis Hristos de Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor. In înteles mai larg, ea îi cuprinde astfel si pe cei dinaintea venirii lui Mesia, care au asteptat întru nemicsorata nadejde venirea Lui. Din Biserica fac parte toti cei uniti prin aceeasi credinta în Hristos, care se împartasesc din aceleasi Sfinte Taine, savarsite de ierarhia sacramentala (episcopul si preotul). Intre Biserica de pe pamant (Biserica luptatoare) si Biserica din cer (Biserica triumfatoare) este nu numai o solidaritate, ci si o continuitate. Devenim membri Bisencii prin harul Sfintelor Taine, indeosebi prin Sfantul Botez, Mirungere si prin Sfanta Euharistie sau Impartasanie Prin Sfantul Botez noi ajungem madulare ale Bisericii, murind si inviind în chip tainic cu Hristos. Prin Sfanta Taina a Mirungerii dobandim harul cresterii în Hristos prin Duhul Sfant iar prin Sfanta Impartasanie ne unim cu Hristos si devenim purtatori de Hristos, mancand trupul si sangele Sau. Mintuitorul insusi zice : «Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, intru Mine petrece si Eu întru el» (Ioan VI, 56). Nu fac parte din Biserica luptatoare ereticii, schismaticii si cei care s-au lepadat de credinta, care singuri s-au asezat în afara Bisericii. Membrii Bisericii triumfatoare (sau ceresti) sunt dreptii, sfintii si îngerii.

 

Pregatind-o prin alegerea apostolilor (Fapte XX, 28) si punindu-i bazele prin Cruce si înviere, Mantuitorul Hristos a intemeiat în chip vazut Biserica Sa în ziua Cincizecimii Atunci S-a pogorat Sfantul Duh în chip de limbi de foc asupra sfintilor apostoli, peste fiecare în parte, îmbracandu-i cu putere pe ei si pe cei botezati dupa predica lor, si au devenit locasuri ale Duhului Sfant (Fapte II, 1-4, 41-47 ; IV, 5 ; 2 Cor VI,6). Legatura Bisericii cu Mantuitorul Hristos, este o legatura organica El fiind capul ei; iar Duhul Sfant este sufletul ei, Oare o sfinteste prin harul si darurile Sale.

 

Biserica este locas si centru prin care Mantuitorul Hristos desfasoara lucrarea Sa mantuitoare în lume. Si dupa cum Mantuitorul a rascumparat si mantuit firea pacatoasa prin întreita Sa slujire (de profet sau invatator, de arhiereu si împarat), tot astfel si Bisericii Sale i-a lasat o întreita putere si misiune: de a propovadui nealterat adevarul dumnezeiesc, cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, de a curati si sfinti pe credinciosi prin Tainele si ierurgiile sale si de a-i conduce pe calea mintuirii spre viata vesnica. Acest lucru se vede clar din porunca-data, dupa înviere, sfintilor apostoli, de catre Mintuitorul: «Mergand, învatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, învatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt în toate zilele pana la sfarsitul veacului» (Matei XXVIII, 19-20). Intreita putere a fost data apostolilor si prin ei urmasilor lor, episcopi si preoti.

 

Puterea si dreptul de a propovadui Evanghelia, de a savarsi Sfintele Taine si de a pastori pe credinciosi apartine membrilor ierarhiei sacramentale, în baza hirotoniei lor. Acest lucru îl arata sfantul apostol Pavel corintenilor prin cuvintele : «Asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1).

 

Trebuie sa fie lamurit lucru, pentru credinciosii Sfintei Biserici, ca numai în sanul ei, iar nu în afara de ea, Mantuitoml Iisus Hristos impartaseste, prin Sfantul Duh, harul Sau mantuitor. In Sfanta Biserica ne împartaseste El acest har, întrucat ea este maica noastra duhovniceasca ; ea ne naste la viata în Hristos, prin Sfantul Botez, facandu-ne fii ai lui Dumnezeu dupa har. Sfantul Ciprian zice ca «nu poate avea pe Dumnezeu de Tata, cine nu are Biserica de mama».

 

Mantuitorul Iisus Hristos este Capul Sfintei Biserici, iar Sfanta Biserica este trupul Lui, dupa cum bine aflam din Sfanta Scriptura: «Hristos este Capul Bisericii, trupul Sau, al carui Mantuitor si este» (Efes. I, 22-23 ; V, 23 ; Col. I, 18-20). Este deci usor de înteles ca nimeni nu se poate împartasi de mantuire, daca nu este madular al trupului lui Hristos, adica al Bisericii. Caci Iisus Hristos si Sfanta Sa Biserica sunt de nedespartit. Asa precum Mantuitorul Iisus Hristos este singurul învatator al credinciosilor, singurul mijlocitor între Dumnezeu si fapturile Sale, singurul «dat între oameni, în care trebuie sa ne mantuim noi» (Fapte IV, 12), tot asemenea nimeni nu poate sa se împartaseasca de mantuire, decat fiind madular al trupului lui Hristos, adica al Sfintei Biserici.

 

Adevarul mantuirii în Sfanta Biserica este mare si taina lui este adanca; de primirea si urmarea lui atarna însasi mantuirea noastra. Pentru a apropia acest adevar de întelegerea noastra, Mantuitorul Iisus Hristos se slujeste de asemanarea cu vita si mladitele, zicand : «Ramaneti în Mine si Eu în voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane în vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti în Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane în Mine si Eu în el, acela aduce roada multa, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane în Mine, se arunca afara ca mladita si se usuca» (Ioan XV, 4-6). Precum mladita se usuca daca este rupta de vita, de la care primeste hrana prin seva, tot asa si sufletul moare duhovniceste, adica îsi pierde mantuirea, daca se rupe de Sfanta Biiserica, de trupul tainic al Mantuitorului Iisus Hristos, care îl hraneste prin harul dumnezeiesc. Harul din Sfanta Biserica este asemenea sangelui cald din trupul omenesc viu, care hraneste toate madularele trupului. Daca un madular se desprinde de trup, atunci de îndata se lipseste de viata, caci nu mai curge în el sangele trupului si asa este de lepadat. Tot asa si credinciosul, care se desparte de Sfanta Biserica, în care este harul dumnezeiesc, moare sufleteste, pentru ca nu mai are viata duhovniceasca din trupul tainic al lui Hristos, din Sfanta Biserica.

 

Deci din Sfanta Biserica fac parte toti cei botezati cu botezul crestin, adica în numele Sfintei Treimi, care cred în Mantuitorul nostru Iisus Hristos, oare se împartasesc de aceleasi Sfinte Taine, care aduc aceeasi închinare lui Dumnezeu si stau sub carmuirea vazuta a unei ierarhii bisericesti sacramentale.

 

Nu numai dreptii, ci si pacatosii fac parte din Sfanta Biserica, asa cum intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut; si unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste» (2 Tim. II, 20) ; dar pacatosii sunt membri sau madulare bolnave ale ei. Si nu numai credinciosii vii, ci si cei morti, care au adormit întru dreapta credinta, sunt membri ai Sfintei Biserici. Cei vii alcatuiesc Bisenca vazuta, din viata aceasta pamanteasca, adica Biserica luptatoare : iar cei morti întru credinta alcatuiesc Biserica biruitoare sau triumfatoare, nevazuta sau cereasca, pentru ca au trecut de pragul acestei vieti de lupta. Dar în Hristos sunt una, cum ne invata apostolul, ca în El toate s-au împreunat, «cele din ceruri si cele de pe pamant» (Efes. I, 10).

Sfanta Biserica nu este nici numai vazuta, nici numai nevazuta. Ea este vazuta, pentru ca este aici pe pamant si vazuti sunt membrii ei din viata aceasta. Vazute sunt sfintele locasuri, ierarhia bisericeasca si credinciosii, sfintele slujbe, sfintele carti, ca : marturisirea de credinta, randuielile si canoanele bisericesti etc. Iar nevazuta este Sfanta Biserica-mama, precum nevazut este întemeietorul si Capul ei, Mantuitorul Iisus Hristos ; nevazuti sunt cei care au trecut din aceasta viata si sfintii îngeri, nevazut este harul Sfantului Duh, care lucreaza în ea.

 

Nu fac parte din Sfanta Biseiica cei care din voia lor s-au rupt de ea prin învataturi desarte, prin eresuri si schisme sau dezbinari.

Intemeind Sfanta Biserica, Mantuitorul Iisus Hristos a asezat în ea si o buna randuiala, anume ca unii din membrii ei sa conduca, iar altii sa asculte, pastrand cu totii legatura dragostei si a pacii între ei si cu El. Conducatorii sunt clericii sau ierarhia bisericeasca ; ei propovaduiesc cuvantul adevarului, pentru a-i face partasi pe credinciosi de harul dumnezeiesc si pentru a pastori obstea credinciosilor ; ei sunt pastorii sufletesti ai laicilor sau mirenilor credinciosi, cum citim în Sfanta Scriptura: «Luati aminte de voi însiva si de toata turma întru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu însusi sangele Sau» (Fapte XX, 28 ; 1 Petru V, 1-2).

In chip vazut, ea este condusa de ierarhia bisericeasca, de sinodul sau soborul episcopilor, care hotaraste cele privitoare la bunul mers al Sfintei Biserici. Daca la sinodul episcopilor iau parte episcopi din toata lumea crestina, el se numeste sinod sau sobor a toata lumea, sau sinod ecumenic.

 

Sinoadele au lucrat si lucreaza, iau hotarari si conduc Sfanta Biserica sub calauzirea Sfantului Duh. Mantuitorul Hristos însusi este pururea în Sfanta Biserica (Matei XXVIII, 20) si o conduce prin Sfantul Duh (Ioan XV, 26). Sfintii apostoli s-au socotit doar slujitori ai Sfintei Biserici (1 Cor. III, 5-11) si tot asemenea sunt si episcopii, urmasii lor, si preotii, în conducerea ei.

 

Potrivit învataturii ortodoxe, Sfanta Biserica are patru insusiri, cum se arata în Simbolul Credintei (articolul 9) : ea este una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca.

 

Sfanta Biserica este una, pentru ca unul este Capul si întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Efes. I, 22-23 ; V, 23; Col. I, 18) ; unul este Sfantul Duh, Care o însufleteste cu harul dumnezeiesc; una este tinta ei de a-i aduna pe toti credinciosii la un loc si a-i sfinti (Ioan XI, 51-52 ; VII, 11 si 20-23) ; una este învatatura adevarata si tot una este calea cea dreapta care duce la mantuire. Mantuitorul Iisus Hristos a întemeiat o singura Sfanta Biserica si nu voieste sa fie mai multe.

 

Biserica este sfanta, pentru ca sfant este întemeietorul ei, Mantuitorul Iisus Hristos, Care a sfintit-o pe ea cu Sangele Sau (Efes. V, 25-27) si i-a dat puterea sa-i sfinteasca pe oameni prin harul dummezeiesc; sfanta este si învatatura Bisericii (Ioan XVII, 17).

Sfintenia Bisericii nu se pateaza întru nimic prin aceea ca în ea se gasesc si pacatosi, fiindca nu membrii Bisericii sfintesc Biserica, ci Biserica îi sfinteste pe membrii ei; Sfanta Biserica nu are scantenia de la membrii ei, ci de la Mantuitorul Iisus Hristos, prin Sfantul Duh.

 

Sfanta Biserica este soborniceasca sau universala, pentru ca, chemarea ei este sa se întinda peste tot si sa-i cuprinda în sanul ei pe toti, (Matei XXVIII, 19 ; Luca XXIV, 47 ; Fapte I, 8) fara deosebire de neam sau rasa, facand din toti una. Ea este întemeiata pentru toate locurile, pentru toate vremurile, pentru toti oamenii care vor sa vina la «cunostinta adevarului». Ea ramane în tot timpul si în tot locul aceeasi, neclintita în învatarea adevarului dumnezeiesc deplin, stand pe temelia Sfintei Scripturi, a celor 7 sinoade sau soboare ecumenice si a Sfintei Traditii în opozitie cu Bisericile sau comunitatile eretice.

Sfanta Biserica este apostoleasca, pentru ca este întemeiata si asezata pe martuna sfintilor apostoli «piatra din capul unghiului fiind Insusi Iisus Hristos» (Efeseni II, 20) ; ea are învatatura Mantuitorului Iisus Hristos ajunsa la noi prin sfintii apostoli si prin urmasii lor si tine neschimbate randuielile acestora (2 Petru III, 2; luda 12). In acest înteles zicem ca Sfanta Biserica este zidita pe «temelia apostolilor», întemeietorul si Capul ei fiind Mantuitorul Iisus Hristos.

 

Sfanta Biserica Ortodoxa reprezinta adevarata Biserica, pentru ca, prin dreapta ei credinta, ea pastreaza neschimbate si fara nici o abatere învatatura si randuielile asezate de Mantuitorul Iisus Hristos, asa cum le-au transmis sfintii apostoli, si cum le-au statornicit si lamurit apoi sfintii parinti în soboarele lor.

In Sfanta Biserica Ortodoxa ne sunt date toate mijloacele de mantuire. Sfanta noastra Biserica Ortodoxa Romana este un madular al adevaratei Biserici a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Mai este de spus si aceea ca Sfanta Biserica nu poate sa greseasca, pentru ca ea este «trupul lui Hristos», Hristos (cel pururea viu) care este Capul ei (Efeseni I, 22, 23) si în ea lucreaza neincetat Sfantul Duh, prin harul Sau, luminandu-i si indrumandu-i neancetat pe slujitorii ei.

 

Sfanta Biserica este «stalp si temelie a adevarului (1 Tim. III, 15) avand astfel darul de a nu putea sa cada în ratacire; de aceea, ea si este nebiruita în adevarul ei dumnezeiesc si «nici portile iadului nu o vor birui» (Matei XVI, 18). Nici un om nu este fara de greseala si nici nu a primit de la Hristos puterea de a nu gresi. Fara greseala este numai Sfanta Biserica.


Erezii papale [5/7]

5. Satisfacerea dreptatii divine

Incepand cu secolul al XI-lea a fost formulate opinia, care mai tarziu a devenit dogma fundamental a Papismului, ca Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume spre a fi rastignit pentru a satisfice dreptatea dumnezeiasca ofensata de pacatul omenesc. Prin aceasta erezie este denaturant chipul lui Dumnezeu-Tatal, iar viata crestina se imbiba cu un intens duh legalist. Citește în continuare