Insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau

Constantin Lupaşcu a locuit în Comuna Ştefăneşti, Judeţul Botoşani. Era un om tare bun şi milos, aşa cum îl învăţase bunica încă din copilărie. Pe timpul când se făcea colectivizarea agriculturii, el avea copiii la facultate la Iaşi. Nu mai putea face faţă cu cheltuielile, încât s-a hotărât să vândă casa cu tot ce avea, şi a făcut altă casă mai mică pe un teren unde avea via.
El se ruga mereu la Dumnezeu mai ales noap­tea, punea ceasul să sune şi se scula la rugăciune. Prin toamna anului 1965 s-a îmbolnăvit grav. El ar fi vrut să meargă la fată la Alba Iulia, dar nu se simţea în stare, fiind prea departe. Atunci s-a ho­tărât şi a plecat la Iaşi. Băiatul său, inginerul Ghiţă Lupaşcu, a mers cu el şi 1-a internat la Spitalul Sfântul Spiridon. A stat internat din octombrie pâ­nă în decembrie, aproape de Crăciun, când a murit.
A fost dus la morgă. în timp ce a stat la morgă a simţit că era undeva în pădure şi tăia nuiele pentru haraci la vie. S-a gândit că s-a rătăcit şi nu ştia pe unde ar putea merge să ajungă acasă. Intre timp s-au apropiat de el doi oameni vorbind şi l-au întrebat:
– Cine a tăiat nuiele aici?
–  Eu, Constantin Lupaşcu. Dar vă rog să-mi spuneţi pe unde să merg acasă, că eu nu ştiu!
Unul din ei a zis:
–  Fiindcă ai credinţă, mergi pe cărarea asta. Orice ţi s-ar părea că strigă sau vei auzi, să nu întorci capul, să nu te uiţi şi vei ajunge într-un loc, unde cineva te va îndrepta mai departe.
El a mulţumit şi a mers mai departe. A mers mult şi când credea că nu mai are putere să ajungă, i s-a arătat în faţă o poieniţă. Acolo era o doamnă cu câţiva copii în jur. El a salutat-o şi a rugat-o să-i spună drumul mai departe. Dar ea 1-a întrebat:
– Cine te-a îndreptat să vii la mine?
– Doi oameni.
Şi i-a spus cum arătau.
–  Acela era fiul meu şi cu Sfântul Petru. Fiindcă ai credinţă, mergi pe cărarea asta, dar orice ţi s-ar părea că strigă sau vei auzi, să nu întorci capul, să nu te uiţi, să nu te abaţi din drum şi vei ajunge acasă, altfel nu ajungi.
El a mulţumit şi a plecat mai departe, dar avea sete şi pe unde mergea, apă nu găsea. într-un târziu trebuia să treacă peste un pârâiaş. Atunci s-a gândit că i-a zis să nu se abată din drum, dar totuşi a vrut să ia o gură de apă, că nu mai putea răbda. S-a aplecat şi a luat o gură de apă, dar în gură a simţit vin, şi tot atunci a auzit un glas din urmă care i-a strigat:
– Ei ţi-au spus să nu te abaţi din drum! Ce-ai crezut, că aceea ce curge este apă? Acela este vin, că vin ţi-ai dat de pomană; apă nu ai!
El a răspuns cu capul în jos, în poziţia în care se aplecase ca să bea apă:
– Am săpat, am vrut să fac fântână, dar n-am găsit izvor!
Glasul i-a spus:
–    Du-te înapoi şi sapă în grădină la Ominteanca, partea către şosea, colţul de răsărit.
Vei găsi izvor, faci fântână, pui găleată cu cănită, împrejmuieşti şi laşi loc la oameni să ia apă. Vei avea pomană şi apă pe lumea asta, altfel nu ai!
Când şi-a revenit la morgă, încă auzea ecoul cuvintelor: „Nu ai!” Şi povestea:
„Bine că n-a fost uşa încuiată la morgă, că eu am dat un pic cu spatele şi uşa s-a deschis. Am ieşit afară, apoi am intrat în spital, căci uşa de la intrare era deschisă. Aşteptam să vină cineva pe sală să-i spun că vin de la morgă să-mi dea ceva de îmbrăcat că-mi era frig, însă nimeni nu mă întâmpina. Uitându-mă atent, am văzut puţină lumină la o uşă, am bătut acolo şi cineva mi-a răspuns să intru.
Am spus «Sărut mâna», că era o doamnă care scria ceva la masă, însă ea s-a speriat şi a fugit. Eu m-am aşezat în locul ei şi am aşteptat. După circa 10 minute s-a umplut cabinetul acela de personal sanitar. Medicul de gardă m-a întrebat:
–  Cine sunteţi dumneavoastră? Şi de unde veniţi la ora asta?
Eu murisem după masă şi acum era ora două noaptea. Am răspuns aşa:
–  Domnule doctor, eu aşa îmi dau seama că am leşinat şi m-au dus la morgă că eu de acolo vin. Am fost internat aici.
Şi am spus corect numărul de salon şi numărul de pat, pe care le ştiam bine, căci fusesem internat mult timp.
– Cum vă numiţi?
– Constantin Lupaşcu.
Când s-a uitat doctorul atent pe masă, mi-a văzut foaia de observaţie. S-a uitat în ea şi m-a întrebat:
– Sunteţi tatăl inginerului Lupaşcu? -Da.
Nu m-a mai întrebat nimic. M-a dus la baie, mi-a dat pijama, halat gros şi tratament”.
Constantin Lupaşcu a stat internat până în luna martie, când a venit în sat, că mai trăia una din surorile sale. A spus acesteia cele relatate mai sus, iar ea 1-a îndemnat să se ducă acolo să sape aşa cum a visat. Dar el a zis că nici nu are linişte până când nu va face asta, că mereu îi stăruie în minte gândul acesta.
Nici nu era dezgheţat bine pământul, când a luat o echipă de fântânari care au săpat în locul indicat. N-au săpat mult – 3-4 metri -, iar apa a început să năvălească. O apă foarte bună, iar unul din ei mereu trebuia să scoată apă, ca ceilalţi să poată zidi. Când a văzut că a găsit apă aşa cum i-au spus lui, a căzut în genunchi şi a bătut metanii de bucurie, aducând laude lui Dumnezeu. Apoi a făcut fântâna cu toate cele necesare, a sfinţit-o şi a făcut prăznuirea. După doi ani s-a îmbolnăvit iar şi a fost internat tot la Iaşi la Spitalul Spiridon, dar după două luni a murit. L-au ţinut la morgă mai mult, crezând că va învia iar, dar el se dusese acum la Domnul, la odihna cea veşnică.
Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004
Anunțuri

About cthoria

Sunt un om ca toti ceilalti, care incerca sa vada si sa inteleaga lucrurile ce se petrec in jurul lui si se bucura de fiecare data cand descopera lucruri noi. Vezi toate articolele lui cthoria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: